Cum functioneaza Cardul de Sanatate comparativ cu o asigurare de calatorie?

Cardul European de Sanatate (EHIC – European Health Insurance Card) reprezinta documentul care iti confera dreptul de a primi serviciile medicale necesare in timpul sederii tale temporare intr-o tara membra a UE. Vei fi tratat numai in unitati publice, conform legislatiei locale, la fel ca o persoana “asigurata” care locuieste in tara pe care o vizitezi.

Acesta este eliberat de Casa de Asigurari de Sanatate de care apartii, in urma depunerii unei cereri si a documentelor care sa ateste calitatea de asigurat. Cardul nu inlocuieste asigurarea. In statele din UE, posesorii de carduri folosesc si asigurari de calatorie in strainatate. Mai multe detalii despre EHIC sunt disponibile pe www.cnas.ro si www.ceass.ro.

Asigurarea de calatorie iti ofera numeroase avantaje fata de Cardul european. De exemplu, o asigurare poate acoperi si cheltuielile de repatriere, transportul de urgenta inapoi in tara etc. In plus, poti beneficia si de servicii de asistenta si consultanta.

Mic dictionar

Polita – documentul emis de catre compania de asigurare, prin care se certifica incheierea unui contract de asigurare.
Prima de asigurare – suma de bani pe care tu o platesti asiguratorului.
Excluderi – acele riscuri care nu sunt acoperite de catre asigurator. Atunci cand cumperi o polita, trebuie sa le citesti cu mare atentie.
Fransiza – partea din despagubire pe care o suporti tu; adica ceea ce nu despagubeste asiguratorul.
Suma asigurata – suma maxima pe care asiguratorul se angajeaza sa o plateasca la producerea riscului asigurat.

Sfaturi utile

Nu te grabi sa achizitionezi cea mai ieftina polita de pe piata! Important nu este cat platesti, ci produsul pe care il cumperi!
Inainte de a semna o polita de asigurare, citeste cu atentie textul contractului. In cazul in care nu intelegi anumite clauze, solicita informatii suplimentare.
Atentie la suma asigurata, la riscurile care nu sunt acoperite (la excluderi) si la fransiza.

Pentru sesizari si reclamatii privind asigurarile, contacteaza asiguratorul tau si apoi ASF – Autoritatea de Supraveghere a Asigurarilor, fosta Comisie de Supraveghere a Asigurarilor (www.asfromania.ro).